Drumul spre Sahara…la ce sa te astepti?

Totul a inceput cu o idee de pe Bucket List…sau doua: “Sa traversez dunele din desert calare pe camila” si “Sa dorm o noapte in Sahara, sub cerul liber”.

Zis si facut! Le-am bifat pe amandoua.

Sunt mai multe variante de a ajunge in desert din Maroc. Noi am ales sa plecam din Marrakech si sa ne intoarcem tot aici. Am hotarat sa stam 2 nopti si 3 zile. Ar mai fi fost o varianta de o noapte si 2 zile dar ar fi fost prea obositor si in plus ne duceau doar la poalele desertului, nicidecum pe maretele dune.

La ce sa aveti grija?

Preturile excursiilor difera foarte mult si trebuie sa negociati bine in cazul in care vreti sa luati pe cont propriu.

Pe noi cea mai buna buna varianta ne-a costat 85 Euro/persoana, transport, cazare doua nopti, mic dejun si cina plus ghid in fiecare locatie unde am poposit. Destul de bine, stiu, mai ales ca de acasa am discutat cu tot felul de agentii din Maroc si ne cereau preturi duble, chiar si triple.

Noi am avut noroc cu proprietarul Riadului unde am stat. Inainte sa ajungem in Maroc l-am intrebat daca poate sa ne ajute cu cateva informatii si s-a oferit sa ne rezerve si excursia din desert. Pretul a fost mai mult decat bun si ce e cel mai important, daca rezervi din Riad, totul e foarte sigur, fara probleme.

Am fost un grup de 15 persoane: 4 romani, 3 italieni, 3 coreeni, 2 chinezi, un cuplu de olandezi si un japonez ce cutreiera lumea de unul singur.

Dupa cum observati, am fost majoritari :)) Romanu-i peste tot!

Imbarcarea a fost la 7 dimineata. A urmat un drum lung spre necunoscut. La 3 ore de la plecare am oprit la un popas in Muntii Atlas la o altitudine de 1400 m inaltime. Un loc turistic si cu o panorama extraordinara. Acolo am intalnit si cativa copii marocani ce se indreptau spre scoala. Am profitat de ocazie si am facut cateva poze. Erau prea draguti pentru a nu imortaliza momentul.

Primul popas
Primul popas
Copiii marocani
Copiii marocani

Am plecat, surprinsi de drumul fara defect. Pana si marocanii au drumuri mai bune ca noi. Imaginea ce se oglindea in fata noastra era wow. Nu puteam sa ne explicam cum poate Marocul, o tara din Africa sa aiba drumuri atat de bune, si la 2000 m altitudine.

2200 metri altitudine

Urmatorul popas a fost la Orasul de pamant, mult filmatul Ait Benhaddou. Aici s-au tras secvente din “Prince of Persia”, “Razboiul Stelelor”, “Gladiatorul” si multe altele.

Ait Benhaddou
Ait Benhaddou vazut de sus
Ait Benhaddou vazut de sus

Un ghid local ne-a preluat si a inceput sa ne povesteasca istoria si traditiile berbere. Ne-a condus printre casele de chirpici cu acoperis de trestie, unde era foarte racoare, comparativ cu cele 40 de grade de afara. Ar fi bine sa aveti apa la voi. E necesar sa va hidratati in cele 2 ore cat dureaza turul.

Dupa lectia de cultura, am luat pranzul la un restaurant local. Meniul este 10 euro de persoana si include un fel de mancare (tajina/couscous/frigarui) si desert (fructe proaspete). Locul a fost curat, spre surprinderea noastra si chiar va recomandam.

Am plecat spre locul unde urma sa ne cazam. Am mai facut un popas in Ouarzazate – “Poarta Desertului”. Este orasul unde se gasesc Studiourile Atlas si muzeul cinema. Intrarea este 5 euro si nu prea merita. Nu sunt multe de vazut.

Muzeul Cinematografic
Muzeul Cinematografic

Popasul a fost scurt. Trebuia sa ajungem la cazare, locul despre care stiam ca este un hotel de pamant in mijlocul pustietatii. Ne asteptam la ceva rustic. Cand am ajuns acolo am fost placut impresionati. Un hotel mare, frumos, camere spatioase cu tv si aer conditionat, wi-fi, piscina exterioara si o terasa in aer liber, la inaltime, cu o super panorama.

Gradina hotelului
Gradina hotelului
Terasa hotelului de chirpici
Piscina hotelului
Piscina hotelului
Ksar Kaissar Hotel

Aici am luat cina ca o mare familie. E un sentiment unic sa stai cu niste necunoscuti la masa si sa te comporti de parca ii stiide o viata. Am vorbit mult si am impartasit experiente din viata fiecaruia.

Supa marocana, tajinele si painea aburinda ne sopteau unde ne aflam. Recunoastem ca ne-am lins pe degete si am ramas cu un gust placut si amintiri frumoase.

Ceai marocan

A doua zi la 7 trebuia sa eliberam camera si sa plecam spre Merzouga unde incepea adevarata aventura.

Gandul nostru era numai la camile si dunele rosiatice…dar despre asta o sa va povestim in urmatoarea postare.

 

Nu uitati, un LIKE si un SHARE sunt mereu binevenite!

 

3 Replies to “Drumul spre Sahara…la ce sa te astepti?”

  1. Foarte frumos descris, sunt intr-adevar niste locuri minunate si care merita vizitate cel putin odata in viata. Merita trecute in bucket list.

    1. Asa este, Mihai. Daca nu ai inca un bucket list, noi zicem sa iti faci.

  2. Multumim pentru apreciere Mihai. Asa zicem si noi, Sahara chiar e o destinatie de bucket list.

Leave a Reply